Program de guvernare
Simplu și eficient
Descoperă mai jos Programul de guvernare propus
Programul nostru de guvernare se angajează să construiască un oraș echitabil, prosper și sustenabil, prin promovarea dezvoltării economice, îmbunătățirea accesului la servicii sociale și medicale de calitate, și protejarea mediului înconjurător.
Anina – stațiune turistică de interes local internațional
Promovarea resurselor turistice locale prin dezvoltarea de trasee tematice și evenimente culturale, pentru a atrage vizitatori și a spori economia locală.
- Refacerea traseului “Drumul minierului”, drum pe care veneau minierii din zona Oravița/Valea Almăjului pe picioare: Cărbunari - Ilidia - Beiu Sec - Anina
- Amenajarea zonei Plopa - unde s-au descoperit rămășițețe lui Ion din Anina - unul dintre primii oameni moderni din Europa (40.000 de ani).
- Inițierea unui traseu de drumeție care să conecteze Anina la Via Transilvanica
- Includerea căii ferate Oravița - Anina în patrimoniul UNESCO și reabilitarea în parteneriat cu UAT Oravița, Ministerul Transporturilor și Ministerul Turismului.
- Refacerea infrastructurii
- Schimbarea programului de mers
- Înnoirea materialului rulant - vagoane cu vedere panoramică - un vagon de epocă - un vagon pentru biciclete.
Prioritatea este modernizarea și extinderea infrastructurii medicale, precum și implementarea programelor de prevenție și accesibilitate la servicii de sănătate de calitate pentru toți locuitorii orașului.
- Sprijinirea dezvoltării asistenței medicale sanitare - DSP
- Redeschiderea Centrului de Îngrijiri la Domiciliu Caritas
- Încurajarea medicilor specialiști:
- Cabinet pediatric - Ema Badescu
- Stomatologic
- Interne
- Neurologie
- Fizio-kineto
- Dezvoltarea serviciului de salvare.
- Reabilitarea și dotarea centrului de permanență
- Deschiderea unui cabinet de medicină școlară
Mai conectați
Creșterea nivelului de trai a comunității prin programe de sprijin pentru categoriile defavorizate, dezvoltarea de centre sociale și facilitarea accesului la locuințe sociale.
- Susținerea și dezvoltarea activităților proiectelor sociale existente în oraș.
- Inițierea de proiecte pentru tineri prin programele Erasmus + și Corpul European de Solidaritate (European Solidarity Corps) ale Uniunii Europene
- Dezvoltarea unui centru de tineret ce vizează activități socio-culturale și pentru dezvoltarea competențelor, cu suportul și în paterneriat cu ONG-urile de oraș
Atragerea de fonduri
Atragerea investițiilor în diverse sectoare economice, stimularea antreprenoriatului local și crearea de locuri de muncă prin programe de susținere a mediului de afaceri.
- Exploatarea zăcământului de mare adâncime din zona Brădet printr-un proiect de gazificare a cărbunelui - SINGAZ - proiect de interes național, în colaborare cu INSEMEX și ANRC. Click aici pentru mai multe detalii
- Susținerea și promovarea micilor antreprenori locali.
- Dezvoltarea de parteneriate cu localități/regiuni din Europa cu istoric în industria mineritului (ex.aria carboniferă Ruhr din Germania) și care au reușit să se reînnoiască în vederea elaborării unui master plan de reconversie a UAT Anina.
Viitorul nostru
Educație
Se urmărește modernizarea infrastructurii școlare, implementarea unor programe educaționale inovatoare și susținerea cadrelor didactice pentru a asigura un învățământ de calitate și accesibil.
- Reluarea parteneriatului cu Universitatea din Timișoara - Mediu - pentru desfășurarea activităților educaționale și de asistență socială în complexul Puț 4 cedat universității.
- Inițierea și susținea unei Strategii de Tineret a Orașului Anina
- Atragerea și dezvoltarea de programe educaționale pentru comunități dezavantajate (a doua șansa), cursuri de recalificare profesională, antreprenoriat social, economie socială (POCU, Interreg,
Ordine și siguranță
Consolidarea forțelor de ordine, creșterea gradului de siguranță în comunitate prin monitorizare și prevenție a infracționalității, și promovarea colaborării cu comunitatea în implementarea soluțiilor de securitate.
- Suplimentarea numărului de polițiști locali până la maximul admis de lege. Selectarea, dotarea și instruirea lor pentru a crește siguranța orașului.
- Întărirea parteneriatului cu Poliția Orașului Anina și inițierea unor campanii de informare cu privire la rolul activ al cetățenilor în păstrarea liniștii și ordine publice.
Calitatea vieții
Modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere, de transport public și de utilități, pentru a îmbunătăți mobilitatea și calitatea vieții locuitorilor.
- Monitorizare și sprijinirea proiectelor Aqua Caraș de extindere și reabilitare a rețelei de apă și canal a orașului.
Viață sănătoasă
Candidatul dorește să dezvolte infrastructura sportivă, să promoveze activitățile recreative și să ofere programe educaționale și de recreere pentru tineret, pentru a stimula un stil de viață sănătos și implicarea activă în comunitate.
- Sprijinirea echipei de fotbal CSO Anina - seniori și juniori
- Reactivarea echipei de handbal feminin
- Amenajarea de circuite de mountain bike (downhill) în parteneriat cu asociația Bike Attack.
- Organizarea unui Triathlon anual off-road, în parteneriat cu Federația Română de Triathlon, care să cuprindă și lacul Buhui pentru proba de înot.
Mediu protejat
Protecția mediului
Se propune implementarea măsurilor de protecție a mediului înconjurător, promovarea energiilor regenerabile, gestionarea eficientă a deșeurilor și implicarea comunității în acțiuni de conservare a resurselor naturale și reducere a poluării.
- Campanie de informare pentru gestionarea selectivă a deșeurile și xploatarea compostului pentru uzul orașului.
- Amenajarea de grădini experimentale în școli.
- Înființarea unei Grădini Montane - program pilot - care să reflecte în miniatură flora și solul Banatulului de munte.
- Stoparea emisiilor de gaze în zona Breiner pentru stabilizarea solului.
- Igienizarea, valorificarea și promovarea cursurilor de apă și a izvoarelor din zona UAT Anina.
